Ma uitam la afisajul politic complet dezechilibrat de pe scena politica romaneasca zilele astea si am realizat ca ameteala asta de doctrine amestecate si combinate, de nu te mai intelegi om cu persoana, e cauza principala a tulburarilor actuale din societate.
Din punct de vedere economic, obiectiv si pe cifre, nu stam atat de rau, chiar in conditiile unei inflatii accelerate si e evident ca romanii o duc mult mai bine, la nivel general.
Cum baza piramidei lui Maslow e oarecum asigurata, necesitatile au devenit cele democratice, percepute, in sfarsit, ca fiind esentiale pentru o viata ceva mai armonioasa a tuturor cetatenilor in cetate.
PSD nu e partid de stanga, nu a fost niciodata altceva decat un vehicul pentru devalizat bugetul, in care si-au gasit locul tot felul de fosti nomenclaturisti, securisti, baroni si oligarhi wannabe. Nimic nu s-a schimbat in PSD in 35 de ani, doctrina lor a ramas capitalismul de cumetrie si sistemul pile-cunostinte-relatii mostenit de la comunisti. La cat banet s-a invartit in partidul ala, te-ai fi gandit ca or fi fost macar cativa care sa se gandeasca la viitor si sa ridice o generatie de lupi tineri, care sa inteleaga niste politici de stanga, ca la carte. Dar nu s-a intamplat asa, dimpotriva.
Calitatea membrilor a scazut si s-a ajuns la Ciolacu Cel Fara Bac, al carui singur atu e tupeul si singura plasa de siguranta increngaturile din spatele lui.
Asadar, pe stanga nu avem, practic, nimic, de aceea era atat de important ca un partid ca SENS, de exemplu sa fi intrat in parlament si sa fi strans voturile si doleantele celor cu orientari clare de stanga democrata.
PNL si-a pierdut complet identitatea de partid liberal, ba si pe cea de partid si a ramas doar partener de ciolan.
Singura lor sansa ar fi sa se branduiasca ca partid conservator, ceea ce este, de fapt, de ani buni. De fapt, lipsa unui partid conservator adevarat, care sa preia toate temele din zona conservatoare a dus la aparitia unor populisti si extremisti ca AUR si Sosoaca.
Daca Bolojan va fi ales sef de partid si scapa de papitoi ca Rares Bogdan, ticalosi ca Bode si ce-a mai fosgait prin conducerea partidului in ultimii ani uselisti, ar exista o sansa pentru precizarea unei orientari corecte. Bolojan e prototipul conservatorului perfect: european pana in sange, in acelasi timp credincios fara sa se afiseze, pastrator de traditii in sensul bun (Oradea cu cladirile si Cetatea renovate si redate circuitului turistic european, samd), lider recunoscut in teritoriu.
Daca depaseste mancatoria si jegoseniile din PNL si i se recunoaste valoarea si la centru, ar fi ocazia sa rebranduiasca partidul si sa ofere o varianta conservatorilor decenti, care nu-s putini in Romania. Iar cum PNL are cei mai obedienti membri dintre toate partidele, acestia se vor supune unei directii in care au mers, de fapt, in ultima perioada.
USR e partid liberal.
Cei care aveti alte pareri, e dreptul vostru sa tineti la ele, dar va asigur ca USR nu e partid progresist ci de orientare liberala, cu accente sociale datorita oengistilor care au fost in partid si care, majoritatea au plecat, unii tocmai din acest motiv.
Legile propuse de useristi, activitatea lor parlamentara, tot ce tine de liderii USR e de sorginte liberala pura. Inclusiv respectarea tuturor religiilor membrilor de partid, fara ca aceasta chestiune sa fie vreodata subiect de discutie e liberalism sanatos, unde prim planul e tinut de masuri economice si sociale, cu religia considerata separata de stat si o chestie ce tine de libertatea individuala, nu de fluturat in public.
AUR a fost si a ramas oaste de stransura, cu un Simion care se da dupa cum bate vantul, doar sa puna mana pe putere. Cu care, de altfel, n-ar sti ce sa faca. Case la 35 000 de euro oricum nu face, au fost in parlament timp de patru ani si n-au nici macar o lege sau initiativa legislativa pe ceea ce au promis iar putinismul se tine de ei ca o conserva zgomotoasa de coada unui caine.
Asa arata, de altfel, un partid populist, mult hau-hau, agitat de stegulete, nimic concret, circ pe banii celor care i-au trimis sa faca ceva treaba.
Ceea ce ii zgarie e ca nu reusesc sa intre in clubul partidelor de extrema dreapta europene, de aceea, una declara cand se intalnesc cu liderii PIS prin Polonia sau cu Meloni prin Italia si altceva le spun sustinatorilor lor. Nici la baza nu reusesc sa faca mare lucru, filialele lor sunt intesate de membri veniti de la alte partide, locurile in parlament s-au dat pe bani iar procentul ala de 18% tot nimic va insemna in masuri legislative, la fel ca si pana acum.
SOS e partidul anti.
Anti orice si oricum, partidul inseamna Sosoaca si telefonul ei.
As putea sa spun ca doar partidul asta e la locul lui, captand atentia unui segment de votanti carora le place la nebunie scandalul, pusul fustelor in cap, zgomotul decibelilor insuportabili si tot arsenalul din dotare. Asa ca nu le cereti coerenta sau sa observe diferentele de la un minut la altul din discursul Sosoacai. Nu-i intereseaza, pentru ca auzul lor reactioneaza doar urlete si absolut orice e comunicat pe acest ton e perfect ok pentru ei.
Cu aia de la POT n-are rost sa ne pierdem vremea.
Partid TikTok, se va topi repede prin celelalte partide, ametita aia de lidera a lor e complet pe aratura si inca surprinsa de ce i s-a intamplat iar amaratii aia care s-au trezit prin parlament vor consuma si ei banii contribuabililor cu un profil cat mai low si ferindu-se de intrebarile jurnalistilor.
Vor urma patru ani grei ca naiba din punctul asta de vedere.
Politicienii nu au evoluat in acelasi ritm cu societatea iar lipsa selectiei din partide isi spune cuvantul, in timp ce tot mai multi cetateni au devenit interesati de politica in felul lor.
Faptul ca nu mai avem institutii democratice de incredere e, de asemenea, un factor greu de destabilizare.
Cert este ca intr-o lume in continua si accelerata schimbare, la 35 de ani de la caderea dictaturii ceausiste oamenii isi doresc repere, valori si stabilitate si e rolul politicului sa le asigure.